Se plângea într-o zi Pepe că a găsit, sub ștergătorul de parbriz al bolidului său, o ofertă pentru programul ”Rabla”. Era indignat -pe drept cuvânt- și promitea răzbunare. Poate că nu l-am înțeles întru totul -deh, nepățitul nu crede pățitului- până când nu mi-am găsit alaltăieri bondarul batjocorit în felul următor:
(Remarcați, vă rog, formularea foarte literară: ”Nu îi nimic” din el. Felicitări departamentului de creație! Vorba aceea: ”Limba noastră-i o comoară. S-o îngropăm atunci...”)
Noa, ziceți și voi: chiar are el alură de rablă? Chiar pare un venerabil care abia-și târâie tablele pe șoselele patriei? Chiar credeți că tușește astmatic printr-o tobă de eșapament care stă să-i pice dintr-un moment în altul? Sau că-i funcționează doar trei cilindri, în trei timpi, și asta doar din când în când?
Și tocmai ce-l bibilisem de era giugiuc și fercheș ca nimeni altul…
Ei bine, declar oficial că, asemeni lui Pepișor, în numele mașinii mele, mă declar jignită și că o să le-o plătesc!
E ca și cum, în superbețea mea, într-o zi, după ce m-am pus la punct ca o prințesă, vine unul la mine și-mi propune să-mi bag silicoane în sâni sau în fese. Ori colagen în buze. Sau botox în obraji. Ori să-mi fac implant de păr! Ceea ce, e evident pentru toată lumea, nu e necesar. (Că, oricum, nu ajută. Eventual poate strica. ”SLVC a luat-o razna de tot. Abia ne obișnuisem cu aspectul ei, și-acum ne derutează schimbându-l…” 
)
Deci, voi face acum un anunț oficial: ”Jos labele de pe bondarul meu! E perfect așa cum e, deci nu mai accept să-mi puneți sub ștergătorul de parbriz decât formulări de genul: Felicitări, ești cea mai frumoasă/ curată/ performantă mașină din orașul nostru! Rugăm proprietarul tău să se prezinte la sediul nostru din strada X, numărul Y, pentru a vă ridica premiul de 10 000 de Euro.” Orice alt fel de fluturaș strecurat perfid acolo va fi făcut cocoloașe sau bucăți și aruncat la gunoi. Sau, și mai bine, luat și pus pe parbrizul Merțanului de ultim răcnet pe care-l tot parchează un nesimțit în fața porții mele, exact când vin eu acasă. Asta, dacă nu îi voi surprinde asupra faptului, situație în care îl vor înghiți, cu un pic de lichid de frână, să alunece mai ușor. Am zis!